antiliric

De ce fiecare dintre noi ar trebui să scrie?

Cea mai nedreaptă iluzie pe care conştiinţa de sine ne-o vinde este cea a individualităţii, că diferenţele dintre noi au o relevanţă în plan absolut, că suntem mai mult decât nuanţe în tabloul pestriţ ce surprinde povestea omului de la migraţia lui din Africa până în prezent. Cei bolnavi de trufie, surzi la teoriile determinismului social, ar putea să pretindă nu numai că aceste diferenţe sunt relevante, dar ele constituie rezultatul unor alegeri făcute conştient-independent de factorii de mediu.

Îi compătimesc pe cei care cad în astfel de capcane şi îi îndemn să facă doi paşi în spate şi să deschidă larg ochii: frumuseţea stă în tablou, nu există pete de culoare mai reuşite decât altele. Nu vă îndemn să scrieţi pentru că sunteţi speciali sau relevanţi, vă îndemn să scrieţi pentru că suntem spectaculoşi; conştiinţa de sine, accident voluptos al evoluţiei noastre, element fenotipic superior, naşte personalităţi modelate de zeii organicului în reţele complexe de neuroni legaţi prin sinapse. Scrisul-nemuritor, pe de altă parte, apare ca expresie a unor nevoi pur economice, dar este mai apoi folosit tocmai pentru a surprinde esenţa conştiinţelor supuse blestemelor organicului. Astfel, pentru prima dată în istorie, omul atinge nemurirea.

26 decembrie 2014

Advertisements

Emanciparea femeii(I)

(sau drumul de la acultă la incultă)

Ignorance is bliss

Femeia emancipată a României secolului XXI realizează subit în jurul vârstei de 20 de ani că are o problemă. După ce strămoaşele ei neepilate din Occident au luptat sute de ani la dărâmarea unor ziduri ideatice, femeia modernă conştientizează în sfârşit responsabilitatea pe care o aduce cu sine acest proces. Aşa cum niciodată animalul casei nu va fi deranjat că la o discuţie în familie nu i se cere părerea despre oportunitatea cumpărării unui nou autoturism, nici femeia din Balcani nu şi-a pus timp de mii de ani problema că neimplicarea ei în treburile din afara gospodăriei ar însemna ceva, neexistând astfel riscul ca din dezinteresată, ea să devină neinteresantă. Rolul deosebit de important pe care îl desfăşura în cadrul familiei nu era o infirmitate şi nu spunea nimic despre celelalte roluri pe care nu le îndeplinea în societate. Carevasăzică, femeia nu se încadra în registrul critic ce viza sfera activităţilor patriarhale, era intangibilă.

Izgonirea tardivă a femeii din paradis

Odată cu ivirea dinţilor de lapte ai cunoaşterii de sine apar primele ţipete de frustrare şi durere ale femeii moderne. Etapă necesară în procesul de câştigare a autonomiei într-o lume globalizată în care industria procreativă este împinsă în plan secund, acestă trezie trebuie privită cu duioşie de către bărbaţii care participă la spectacol. Femeii moderne îi este mai frică de prostie decât de sterilitate sau sluţire.  Ea acum trebuie să demonstreze că poate oferi mai mult pentru că a primit mai mult.

Adevărata problemă îşi are originea în raporturile sociale dictate de chimia cerebrală, ale cărei bariere fiziologice nu îi permite să evolueze în termen de câteva sute de ani. În general, individul este construit să caute aprobare(depunând un efort minim) din direcţia în care i se asigură nevoile de bază(hrană, căldură si potenţial reproducător). Din cauza acestei determinări biochimice cerebrale, femeile găsesc mult mai uşor aprobare din partea bărbaţilor şi riscă să alunece într-o zonă de comfort care le scoate de pe traiectoria emancipării, cea în care li se oferă mai mult şi în acelasi timp li se cere mai mult. Diferenţa e că de această dată, pe parcursul călătoriei, nimeni nu le mai scuteşte de registrul critic, indiferent de capcana în care ele alunecă.

%d bloggers like this: